Manua - La Tribu De Dana
Pappa Bear - When The Rain Be...
Technohead - I wanna be a Hippie
Background

Olguţa Vasilescu după ultimul refuz al preşedintelui de a o numi ministru: Guvernul va sesiza din nou CCR

Written by on 14 ianuarie 2019

Deputatul PSD de Dolj Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, susţine că social-democraţii se aşteptau ca preşedintele Klaus Iohannis să refuze din nou să o numească ministru, motiv pentru care Guvernul va sesiza din nou CCR. "Ne aşteptam. A fost o ultimă încercare a doamnei prim-ministru înainte de a ataca din nou la CCR, fiind sesizat deja un conflict instituţional. Ne aşteptam la această motivare, pentru că am văzut motivarea de data trecută a preşedintelui Klaus Iohannis. Domnia sa practic a invocat nişte articole de lege, dar care nu sunt deloc în sprijinul domniei sale, pentru că niciunul dintre noi nu încălcăm acele articole de lege, este vorba despre mine şi de colegul meu Mircea Drăghici", a declarat Vasilescu, luni, la Digi 24. Potrivit fostului ministru al Muncii, preşedintele Iohannis "insistă să calce în picioare o decizie a CCR" care prevede că prima oară poate să refuze pe indiferent ce motiv de oportunitate doreşte, dar a doua oară nu are voie să refuze decât pe motiv de legalitate. "Îndeplinim foarte clar aceste condiţii de legalitate. Deci domnul preşedinte Klaus Iohannis în continuare nu face altceva decât să încalce atât legislaţia României, cât şi deciziile CCR, motiv pentru care Guvernul, în cursul zilei de mâine, va sesiza din nou CCR", a mai spus Olguţa Vasilescu. Ea a adăugat că stabilirea propunerilor pentru funcţiile de ministru nu intră în atribuţiile preşedintelui Klaus Iohannis. "Poate că domnul Iohannis ne dă şi o listă cu miniştri care au voie să fie miniştri în continuare şi atunci am constata că, în afara faptul că încalcă deciziile CCR, vrea să preia şi prerogativele coaliţiei de guvernare şi ale partidului care a câştigat alegerile, pentru că deocamdată miniştri sunt propuşi de guvernul format din partidele care au câştigat alegerile. Când o să câştige PNL alegerile şi o să poată domnul Iohannis să mai aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte miniştrii, o să fie o altă situaţie. Deocamdată ne aflăm în această paradigmă", a declarat Vasilescu. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că propunerile Guvernului pentru ministerele Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, Mircea Drăghici şi Olguţa Vasilescu, vor fi refuzate din nou. "Aceste două propuneri vor fi refuzate în cursul acestei săptămâni. Într-o zi, două vor fi finalizate documentele şi reexpediate la Guvern", a precizat Iohannis, la Palatul Cotroceni. El a adăugat că motivele refuzului vor fi cunoscute din scrisori. "Sunt chestiuni juridice care trebuie foarte bine studiate şi recomand să se studieze. Nu am primit niciun fel de alte propuneri şi discuţiile pe care le-am purtat nu au vizat alte propuneri. (…) Rezolvarea este foarte simplă, nu are decât partea guvernamentală să citească cu atenţie legislaţia invocată de mine, iar PSD nu are decât să vină cu nişte propuneri care să mă convingă că ministerele vor fi bine conduse", a spus Iohannis. AGERPRES/(A – autor: Maria Mitrică, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
SURSA: AGERPRES
Citiți integral pe https://www.agerpres.ro/stiri/2019/01/14/olguta-vasilescu-dupa-ultimul-refuz-al-presedintelui-de-a-o-numi-ministru-guvernul-va-sesiza-din-nou-ccr–240929


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close