Spandau Ballet - True
Manua - La Tribu De Dana
Pappa Bear - When The Rain Be...
Background

Fotbal: Mourinho asigură că nu a ”insultat pe nimeni” după victoria lui Manchester United în faţa lui Juventus

Written by on 8 noiembrie 2018

Antrenorul portughez Jose Mourinho a dat asigurări că manifestările sale de bucurie după victoria echipei Manchester United în ultimele minute ale meciului cu Juventus Torino (2-1), miercuri seara, la Torino, în Liga Campionilor la fotbal, nu au vrut să insulte clubul italian şi nici pe suporterii săi. "Nu am insultat pe nimeni. Eu am fost insultat timp de 90 de minute şi eram acolo ca să îmi fac treaba. Eu nu am insultat pe nimeni. A fost o reacţie la cald", a spus tehnicianul portughez care a avut o explozie de bucurie, cu mâna la ureche, ca şi cum nu-i mai auzea pe suporterii torinezi, după victoria lui Manchester. Este pentru a doua oară când portughezul, antrenorul lui Inter Milano între 2008 şi 2010, îi provoacă pe fanii lui Juve. Fluierat copios în meciul tur, în urmă cu 15 zile, Mourinho a răspuns atunci arătându-le trei degete, referire la tripla pe care a realizat-o cu Inter în 2010. În acest sezon, nu cel mai bun pentru gruparea de pe Old Trafford, "The Special One", cum este numit Mourinho, s-a aflat în vizorul Federaţiei engleze pentru "remarci injurioase" la Newcastle şi un conflict cu secundul lui Chelsea, Marco Ianni, dar în ambele cazuri a scăpat fără sancţiuni. Manchester United a învins-o pe Juventus cu scorul de 2-1, miercuri seara, la Torino, într-o partidă din Grupa H a Ligii Campionilor la fotbal, arbitrată de românul Ovidiu Haţegan. ''Bătrâna Doamnă'', care câştigase cu 1-0 pe ''Old Trafford'', a deschis scorul prin Cristiano Ronaldo (65), din voleu, şi a avut două bare, prin Sami Khedira şi Paulo Dybala. United a egalat pe final, prin Juan Mata (86), din lovitură liberă, obţinând victoria în urma unui autogol semnat de Alex Sandro (90). AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
SURSA: AGERPRES
Citiți integral pe https://www.agerpres.ro/stiri/2018/11/08/fotbal-mourinho-asigura-ca-nu-a-insultat-pe-nimeni-dupa-victoria-lui-manchester-united-in-fata-lui-juventus–207143


By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close