SCORPIONS - Wind Of Change
Herbie - Right Type Of Mood (...
Advert: - Advert:
Background

Fotbal: Liga Campionilor – Antrenorul Pochettino a salutat „meciul fantastic” făcut de Tottenham

Written by on 14 februarie 2019

Argentinianul Mauricio Pochettino, antrenorul formaţiei Tottenham Hotspur, şi-a felicitat echipa după "meciul fantastic" cu Borussia Dortmund (3-0), miercuri la Londra, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. "Sunt mulţumit. Îi felicit pe jucători. Efortul şi performanţa au fost enorme. La Dortmund va trebui să mergem ca să câştigăm. În prima repriză, nu am jucat cu încredere, nu am reuşit să facem ce ne propusesem. Dar repriza secundă a fost cu adevărat foarte, foarte bună", a spus tehnicianul argentinian, citat de AFP. "În pauză, le-am arătat jucătorilor nişte înregistrări video. Am vorbit despre aşezarea noastră defensivă şi am schimbat un pic lucrurile. Uneori merge, alteori nu. Încerc să iau deciziile bune. A fost un meci fantastic", a adăugat Mauricio Pochettino. Tottenham Hotspur a făcut un pas mare spre sferturi după victoria la scor de forfait cu Borussia Dortmund, 3-0, la Londra. Heung-Min Son (47), Jan Vertonghen (83) şi Fernando Llorente (86) au marcat golurile echipei antrenate de Pochettino. Tottenham nu a mai atins sferturile de finală din ediţia 2010/11 a Ligii Campionilor. AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
SURSA: AGERPRES
Citiți integral pe https://www.agerpres.ro/stiri/2019/02/14/fotbal-liga-campionilor-antrenorul-pochettino-a-salutat-meciul-fantastic-facut-de-tottenham–257918


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close